Posibil o soluție pentru elevi cu performanțe

A venit toamna, a început școala de ceva timp, entuziasmul elevilor pentru acest nou început a scăzut iar părinții au ajuns la capătul răbdărilor cu mult înainte de vacanța de iarnă. Și care credeți că este întrebarea pe care o primesc frecvent? Bineînțeles: ”Copilul meu nu vrea să își facă temele. Cum să îl determin să le facă?”

Scenariile sunt multiple dar toți aceștia, părinți și copii, au câteva elemente comune. Părinții au cariere bine conturate, au pretenții de la ei și de la viață, obțin ceea ce doresc și își doresc și pentru copiii lor același lucru. Copiii sunt inteligenți, energici, pasionați de tehnologiile moderne, au potențial dar sunt ”leneși”. Și unii, și ceilalți dau vina pe școală, pe profesori, pe curiculă etc etc. Și sunt convinsă că și acesta reprezintă o parte a adevărului căci cu toții urmărim evoluția sistemului de învățământ românesc și ne înfiorăm un pic sau un pic mai mult.
La cum se derulează lucrurile este clar că aportul susținerii de acasă contribuie la performanța copilului nu numai la școală, vizibilă prin note, dar și în ceea ce privește modalitatea prin care achiziționează cunoștințe noi pe care reușește să le folosească în viața de zi cu zi.

Într-un articol anterior scrisesem despre modalitatea cum poți crește frecvența unui comportament fără să aplici pedeapsa. Și asta deoarece pedeapsa nu ajută la mai nimic, poate doar la creșterea rănii sufltești atât la copil, cât și la părinte.
Adică, haideți să o luăm logic:

  • Atunci când îi interzici copilului să se mai joace pe tabletă pentru că nu și-a făcut tema, o va face cu drag? Răspuns corect; NU.
  • A doua zi renunță de bună voie la tabletă și pune mâna singur pe cartea de matematică? Răspuns corect: NU.
  • Oare pe care dintre aceste acțiuni o va considera copilul ca pedeapsă: confirscarea tabletei sau obligația de a face probleme la matematică? Răspuns corect: Pedeapsa=matematica.
    Este vreuna dintre acestea ceea ce tu ca părinte urmărești? Adică să urască să își facă temele, să considere matematica o pedeapsă iar tableta o salvare de la viața asta grea? Sunt convinsă că e departe de orice părinte bun o astfel de dorință. Și totuși pentru mulți asta e strategia aleasă în mod inconștient.

Toate bune, dar ce ai putea face?
Tot în acel articol mai este o strategie, numită întărire pozitivă și presupune ca pentru comportamentul pentru care cineva dorește o creștere a frecvenței să fie oferit un premiu. Mai pe exemplul nostru, dacă tu ca părinte dorești ca fiul tău să își facă temele să îl apreciezi pentru asta, și nu e nevoie să îi oferi un premiu material în fiecare zi este suficient să îi oferi o laudă, o mulțumire, acceptarea și admirația ta.
”Bine, bine!” Zici tu, ”dar fac asta de fiecare dată căci am citit și eu că obții mai multe cu vorba bună decât cu bătaia.” Foarte bine! Ești pe drumul cel bun! Ai bătut drum lung de la principiul de viață românesc ”Bătaia e ruptă din Rai” la întărirea pozitivă și ai făcut eforturi mari să schimbi modul de acțiune pentru tine și pentru cei din jurul tău. Felicitări!
Dar trebuie să avem în vedere că și aceasta este o strategie care are capcanele ei. Haideți să vedem cam care ar fi acestea!

Hai să ne imaginăm un exemplu. Să zicem că Georgel are 14 ani, se apropie de examenul de capacitate și nu mai vrea nici în ruptul capului să își facă temele mai ales la matematică. Tu ești disperat deoarece știi că asta e materie de examen și de nivelul lui de pregătire depinde dacă intră la un liceu bun sau nu. Din fericire, tu ești inginer și încă îl mai poți ajuta cu temele, nu te sperie niște ecuații de gradul 2 și niște probleme de geometrie. Când te întorci de la serviciu, după 6-7 seara, visezi cum o să te relaxezi cu o bere rece în fața televizorului. Dar de unde? Georgel nici măcar nu s-a atins de teme. Vezi roșu în fața ochilor dar te calmezi și vă așezați la birou ca să începeți să rezolvați problemele. Și puștiul știe să le facă. Și tu îi spui: ”Bravo, mă, vezi că nu ești prost! Hai că-ți merge mintea!” Sau ”Bravo, băiatul meu deștept!”

Dacă ne uităm la regula de mai sus zici ”da, e bine, îl apreciez că știe să facă problemele că doar e deștept ca ta-su!”. Ce apreciezi de fapt? Raspuns corect: că ”e deștept ca ta-su”. Pentru copil e mare mândrie să fie deștept, să îi calce pe urme tatălui lui, să se mândrească părinții lui cât de inteligent e el. Dar asta îți dorești tu? Sau îți dorești ca el să își facă temele singur iar tu să îți bei liniștit berea cu care te premiezi după o zi grea de muncă?
Hai să vedem o alternativă de reacție. Deci, lucrezi cu băiatul temele la mate. Și el se descurcă. Iar tu îi spui: ”Bravo, băiete, ai lucrat singur 3 probleme din 4! Este foarte bine! Se vede că ai făcut efort să ajungi până aici!” Ce apreciezi aici? Apreciezi efortul de a înțelege materia și de a lucra singur.

Hai să ne uităm puțin în viitor!
Data următoare, după ce îi apreciezi inteligența, ce ar vrea să demonstreze? Că este inteligent, bineînțeles. Și dacă sunt probleme grele pe care nu e sigur că le poate face, crezi că se va apuca de ele? Dacă nu le rezolvă, o să mai spui despre el că e inteligent? Dacă nu le face, mai mult, tu o să-ți dai seama că el nu se descurcă și chiar nici el nu va mai crede despre el însuși că e inteligent. Orice efort pe care îl va face va fi doar să își mențină acest titlu de inteligent chiar dacă asta înseamnă să accepte doar provocări sub puterile lui.
Dacă îi apreciezi efortul, ce va dori să demonstreze în viitor? Că el poate face probleme până la un anumit nivel. Și va fi curios și el care e acel nivel. Și încet-încet va avea surpriza să descopere că acel nivel e chiar măricel, chiar va ajunge să rezolve singur toate problemele, va accepta provocări din ce în ce mai mari iar rolul tău va fi din ce în ce mai scăzut la teme și mai mare la bere și tv.

Vezi, ai reușit să citești articolul acesta până la sfârșit! E foarte bine! Bravo! Ai depus un efort mare și ești mai aproape să îl susții eficient pe copilul tău la făcutul temelor! Felicitări! Acum, ia gândește-te unde ai mai putea să introduci acestă strategie? Nu-i așa că e bună treaba asta cu aprecierea efortului depus?! Iar dacă te împotmolești, știi bine că poți să îmi ceri ajutor iar eu voi fi alături de tine.

 

Sinapsele noastre de zi cu zi

Zilele acestea am citit un articol despre faptul că o posibilă cauză a autismului este un număr prea mare de sinapse ce conduc la erori de comunicare la nivel neuronal. Eu am o teorie personală și anume accea că această modificare genetică este o modalitate de adaptare a organismului la bombardamentul informațional și la schimbările intense din mediu. Dar cum nu sunt prea pasionată de domeniu doar urmăresc ce mai descoperă cercetătorii și nu cred că voi afla răspunsul la întrebarea mea în această viață. Nu voi intra prea mult în amănunte privind această descoperire nouă, pentru cei ce doresc informații mai multe pot citi aici.

Aș vrea doar să menționez că o activare prea mare a creierului nu este bună. Dar nici una prea mică nu este. Haideți însă să vedem ce sunt sinapsele și abia apoi să vedem cum ar fi cel mai bine.

Sinapsele sunt legăturile dintre neuroni. Nu mai spun lucruri despre neuroni deoarece cred că toată lumea știe. Dacă vreți să fac un articol și despre ei, dați de știre, dacă nu, puteți citi câte ceva aici.

Neuronii comunică între ei cu ajutorul unor reacții electrochimice care au loc între ramificațiile lor, adică între dendrite, respectiv axon. Ca această comunicare să se întâmple, trebuie să se acumuleze în fiecare neuron suficient de multă energie electrochimică pentru a pune impulsul în mișcare. Deci se adună, se adună, se adună și la un moment dat pornește impulsul. Apoi repaos. Dar să nu vă imaginați că durează ore, luni sau ani. Nu! Durata e de câteva nano-secunde. Viteza unui impuls este între 3-320 km/h, în funcție de cât de lung e axonul neuronului sau de cât de multă teacă de mielină există pe axon (ca să înțelegeți cum e asta, puteți să vă imaginați un râuleț pe care sunt bolovani și atunci când vreți să traversați mai repede, săriți din piatră în piatră). Și cum lungimea unui axon depășește rareori 1 m, vă imaginați despre ce viteză discutăm aici.

Bun! Deci neuronul primește pe canalele numite dendrite această energie și o dă mai departe pe canalul numit axon. Dar neuronii nu sunt lipiți unii de alții. Între ei este un mic spațiu numit fantă sinaptică. E ca și cum ar vrea să se lipească dar nu pot pentru că între ei e o forță care îi ține la această mică distanță.

În acest spațiu are loc acest schimb electric sau chimic. Schimbul chimic se face cu ajutorul neurotransmițătorilor. În funcție de natura lor, apar multele comenzi pe care creierul îl dă organismului. Sunt peste 70 de neurotransmițători, dar dintre cei mai cunoscuți sunt dopamina, serotonina, noradrenalina etc.

Când are loc acest schimb la de neurotransmițători la nivelul sinaptic, informația dintr-un neuron se duce la alt neuron și așa mai departe.
Și acest schimb de informații se derulează foarte rapid. Chiar și așa, dacă schimbul durează mai mult decât în mod obișnuit sau are loc în mod continuu fără acel mic repaos, apare suprasolicitarea.

De ce este nevoie să știm cum funcționează acest schimb de informații la nivel de neuroni?

În primul rând poate fi vorba de cultură generală. Uite aici și un film cu o animație despre cum funcționează. Cei care știți limba engleză aveți parte și de comentariu. Pentru cei care nu știți limba engleză, veți vedea în fapte ce am explicat mai sus.

Apoi pentru că e bine să știți că așa se formează învățarea și nu mă refer aici la cea academică. Pur și simplu când sunt stimulați anumiți neuroni se întărește relația între ei iar obiceiul, comportamentul, gândul își creează un culoar din ce în ce mai puternic. Atunci când obiceiul este bun, funcțional, persoana este foarte mulțumită că și-a antrenat creierul pentru așa ceva. Dar ce se întâmplă atunci când obiceiul e de fapt un comportament nedorit sau gândul este unul catastrofic, iar acestea te împiedică să mai fii eficient în viață? Atunci vrei o schimbare. Vestea bună este că așa cum au fost învățați neuronii să funcționeze, pot fi și dezvățați.

De asemenea, pentru că de calitatea neurotransmițătorilor depinde și starea noastră de bine, modul cum funcționează organismul nostru iar asta ne ajută să înțelegem ce fel de intervenție este bine să facem pentru a ne menține echilibrul.

Și nu în ultimul rând pentru că legăturile sinaptice țin neuronii în funcțiune și asta menține sănătatea corpului și a minții noastre pentru un timp cât mai lung. Și, nu-i așa?!… asta ne dorim cu toții: mens sana in corpore sano.