Monalisa Tudor

Să ne cunoaștem

POVESTEA MEA
Sunt Monalisa Tudor, psiholog clinician, psihoterapeut şi trainer, am îmbrăţişat acest domeniu cu pasiune, dedicare şi multă curiozitate. Este fascinant! Am descoperit psihologia târziu, pe un pat de spital, şi atât de fermecată am fost, încât am renunţat la tot ce construisem până atunci şi m-am apucat serios de studiu... Sunt ani de zile de când învăţ şi practic descoperirile din psihologie şi nu încetez să mă minunez de puterea care stă în noi, de fiinţele minunate ce se ascund în interiorul corpurilor noastre, de resursele neşlefuite care abia aşteaptă să strălucească pentru a lumina calea vieţilor noastre. M-am aplecat asupra studiilor ştiinţifice, am luat în serios informaţiile pe care le-am asimilat, am selectat ceea ce am considerat esenţial şi am fost primul meu client de dezvoltare personală. Cu cât am învăţat mai mult, cu atât am ştiut că mai multe voi dori sa aflu! Cu ajutorul acestei pagini vă invit să aflaţi ceea ce m-a fascinat pe mine. Mai mult însă, mi-ar plăcea să ne cunoaştem personal, să ne bucurăm împreună de descoperirile ştiinţei şi de ceea ce stă în puterea noastră să facem pentru noi şi pentru cei dragi nouă.

CUM LUCREZ PENTRU TINE Uneori cea mai bună soluţie este lucrul individual, alteori însă este lucrul în grup. Indiferent de forma recomandată sau aleasă, obiectivele sunt stabilite împreună cu tine iar strategia de lucru este personalizată în funcţie de problematica, tehnicile şi ritmul individual. Pregătirea şi expertiza îmi permite să... fiu alături de tine să depăşeşti praguri de zi cu zi dar şi răni emoţionale mai profunde. Tipul de colaborare, fie că este coaching, fie că este psihoterapie sau dezvoltare personală, va ţine cont de aceste aspecte şi astfel, dacă un obstacol nu poate fi depăşit din cauza unor bariere mai grave, pot să tea jut fără să mergi la un alt specialist. Vom fi o echipă ce lucrează pentru atingerea stării de bine pe care o doreşti iar ceea ce facem, ce discutăm, ce obţinem este confidenţial.

CUM POţI LUCRA CU MINE Lucrez cu tineri şi adulţi dar şi cu adolescenţi de peste 15 ani şi asta deoarece îmi place să lucrez cu persoanele direct implicate în procesul lor de dezvoltare. Prin urmare, fie că doreşti să îţi identifici potenţialul şi să te dezvolţi în această direcţie, fie că doreşti să atingi anumite ţeluri şi ai nevoie de puţină structură sau... rigoare, fie că îţi doreşti să afli lucruri noi sau să depăşeşti obstacole de viaţă, eu sunt aici pentru tine. Uneori poate vei avea nevoie doar de o persoană cu care să vorbeşti, alteori poate vei avea nevoie de cineva care să te însoţească pe o bucată din drumul tău, alteori poate ai nevoie să priveşti lucrurile dintr-o altă perspectivă.

Istoricul meu

2016 Formare profesională în psihoterapia schemelor cognitive timpurii, International Society of Schema Therapy

2013-2015 Master Psihologia Sănătăţii – Cercetare clinică şi optimizare comportamentală, Universitatea din Bucureşti

2012-2014 Formare profesională de bază în psihoterapie cognitiv-comportamentală, Asociaţia de Hipnoterapie şi Psihoterapie Cognitiv-Comportamentală

2009-2012 Facultatea de Psihologie si Ştiintele Educaţiei, Universitatea din Bucureşti

Întrebări frecvente

Care este diferenţa dintre psihoterapeut, psiholog şi psihiatru? Cei care fac psihoterapie sunt nebuni? Cum se desfăşoară psihoterapia? Câţi ani durează psihoterapia? Când să apelez la un psiholog, psihiatru sau psihoterapeut?

Psihoterapeutul este persoana care a studiat într-o anumită şcoală de psihoterapie şi care a învăţat diverse tehnici şi strategii cu ajutorul cărora să îi faciliteze clientului accesul la schimbare şi creştere a stării de bine, indiferent de gradul lui de sănătate mintală. Pentru ca o persoană să fie psihoterapeut trebuie să aibă studii universitare din domeniul psihologiei, medicinei, sociologiei, teologiei la care se adaugă studiile efectuate într-o şcoală de psihoterapie recunoscută de colegiul psihologilor. Psihologul este persoana care a terminat facultatea de psihologie şi care poate lucreze în domenii diverse ce presupun implicarea umană şi modul cum ea răspunde la diverşi stimuli din mediu. Psihologii pot lucra direct pentru starea de sănătate a clienţilor fie în cabinete private, fie în organizaţii sau şcoli. Gama de servicii este diversă şi vizează mai mult prevenţia instalării unei tulburări dar şi intervenţia în cazul în care aceasta şi-a făcut apariţia, în funcţie de competenţele obţinute în cadrul studiilor masterale. Psihiatrul este persoana absolventă de medicină care s-a specializat în domeniul psihiatriei, aspect care vizează starea de tulburare mintală şi care intervine cu diferite tehnici de tratament, fie medicamentos, fie psihoterapie, fie o combinaţie potrivită între acestea.

În măsura în care este o nebunie să ceri ajutor atunci când îţi este greu, da, cei care fac psihoterapie sunt nebuni. Pe de altă parte, cu toţii întâmpinăm praguri în viaţă şi uneori este dificil să le depăşim singuri sau este mult mai uşor, cere mai puţin timp şi sunt mai puţine pierderi colaterale (ca de exemplu, mai puţine nopţi pierdute, mai puţine certuri cu cei dragi, mai puţină anxietate sau tristeţe etc.) atunci când apelăm la un psihoterapeut.

În funcţie de formarea psihoterapeutului şi de problemele cu care vine clientul, psihoterapia se poate desfăşura diferit. În principiu, terapia individuală este sub forma unui dialog între client şi psihoterapeut prin care primul îşi spune povestea şi al doilea îl ajută să facă lumină în hăţişul ideilor. În terapia cognitiv-comportamentală durata unei şedinţe este de 50 de minute dar, în funcţie de strategia agreată cu clientul, durata poate varia între 30 minute şi 100 minute. În cazul terapiei de grup lucrul vizează dinamica de funcţionare a grupului, fie că este vorba de familie sau de echipă de lucru în organizaţie. Terapia în grup presupune lucru de conştientizare şi asimilare a unor abilităţi alături de alte persoane necunoscute dar care au obiective similare. De obicei terapiile pentru mai multe persoane au o durată prestabilită pentru un obiectiv clar definit dinainte, aceste detalii fiind stabilite personalizat în funcţie de nevoile clienţilor.

Este greu de spus dinainte cât va dura un proces de psihoterapie. În terapia cognitiv-comportamentală există protocoale de intervenţie cu un anumit număr de şedinţe, acestea fiind dezvoltate în special în ţările în care se decontează un anumit număr de şedinţe de psihoterapie. Durata depinde de mulţi factori precum problematica adusă de client, motivaţia acestuia pentru schimbare, profunzimea problemelor, alte probleme de sănătate deja existente, calitatea relaţiilor de familie, contextul socio-economic etc. Sunt situaţii când câteva şedinţe sunt suficiente dar sunt şi situaţii când poate dura câţiva ani. Cu cât problemele sunt rezolvate mai timpuriu sau se face intervenţie preventivă, cu atât durata terapiei este mai mică.

Atunci când ai nevoie de ajutor poţi apela la oricare dintre aceştia deoarece fiecare lucrează în echipă şi poate face recomandarea către alt tip de specialist când constată acest lucru. Uneori o persoană poate merge la psiholog atunci când luptă cu o tulburare deja instalată; în acest caz psihologul poate face clientului recomandarea să consulte şi un psihiatru care să îi prescrie un tratament adecvat tulburării. Alteori o persoană poate crede că dificultăţile sunt mai mari decât sunt de fapt în realitate, poate merge la psihiatru iar acesta să îi recomande mai curând să apeleze la serviciile unui psiholog. În principiu, la psiholog poţi merge atunci când doreşti mai curând să previi instalarea unei tulburări, să îţi optimizezi anumite comportamente, să depăşeşti anumite praguri de viaţă, să te dezvolţi personal, să îţi evaluezi starea de sănătate sau potenţialul psihologic. La psihiatru mergi atunci când tulburarea este deja instalată şi ai nevoie de un tratament mai complex. La psihoterapeut poţi merge atât atunci când vrei să previi un declin mai puternic sau când vrei să îţi creşti starea de bine, dar şi după ce s-a instalat o tulburare, iar acesta lucrează în echipă cu psihiatrul.

Stil de viaţă sănătos

Auzim la tot pasul vorbindu-se despre stil de viaţă sănătos, dar ce înseamnă asta? Şi cât de sănătoase trebuie să fie comportamentele noastre pentru a fi cu adevărat sănătoase?
Acum când speranţa de viaţă a crescut cu aproape 20 de ani, cred că toţi ne dorim nu numai să trăim mult ci şi să trăim bine. Pentru aceasta este nevoie să avem grijă de corpul nostru pentru că el este suportul a ceea ce noi considerăm a fi “eu însumi”. Un corp sănătos ne asigură forţa şi energia pentru a ne duce la împlinire visurile, ne asigură un echilibru emoţional cu beneficii multiple la nivel personal şi interpersonal, este calea către o viaţă fericită.
Să ai un stil de viaţă sănătos este până la urmă un echilibru, o măsură în toate comportamentele pe care le facem, fie că e vorba de mâncare, fie că e vorba de sport, de orele de somn, de igiena emoţională sau de calitatea relaţiilor interumane.
Cât de mult este prea mult însă? Studiile actuale arată că indiferent la care capăt eşti, atunci când te apropii de o extremă deja un comportament nu mai este sănătos; să consumi numai junk-food este greşit dar tot greşit este şi să consumi cu obsesie numai alimente bio; să stai toată ziua pe scaun, apoi în maşină iar seara să te lăfăi pe canapea este complet nesănătos dar tot nesănătos este şi să faci 4 ore de sport zilnic (când nu eşti sportiv de performanţă) în încercarea de a-ţi menţine corpul fără pic de celulită.
Nu sunt medic nutriţionist aşa că nu voi face vreun program de alimentaţie clienţilor mei, nu sunt antrenor de sport aşa că nu voi face recomandări de exerciţii sau ore de lucru. Pentru acestea recomand colaborarea cu specialişti în domeniu. Eu sunt psiholog aşa că împreună stabilim obiective, identificam barierele psihologice care te împiedică să ai un stil de viaţă sănătos şi găsim soluţii prin care să depăşeşti aceste bariere şi să duci viaţa sănătoasă pe care o doreşti.

Comunicare eficientă

Dacă la construirea unor relaţii bune cu cei din jur este necesară cu prioritate o relaţie bună cu sine, în cadrul comunicării punem mai mult accent pe cealaltă persoană deoarece comunicarea nu ar trebui să fie un simplu canal de transmitere de informaţii sau doar o modalitate prin care să îţi pregăteşti replica, ci un proces mai complex prin care să îl asculţi cu atenţie pe celălalt, să îl înţelegi şi să îi dai un răspuns prin care să îţi arăţi respectul atât faţă de propria ta persoană cât şi faţă de el. Uneori nici nu îţi dai seama care este motivul pentru care nu poţi refuza pe cineva sau nu îi poţi spune că nu eşti de acord cu punctul lui de vedere, alteori nu îţi dai seama de ce toţi te evită şi spun că eşti prea agresiv, uneori spui ca ei şi faci ca tine şi cu toate astea tot nu eşti mulţumit.
Şi dacă interacţiunea cu o persoană mai merge cât de cât, uneori problemele pot apărea atunci când este nevoie să susţii o prezentare în faţa unui public mai mare sau în faţa unui grup de oameni importanţi din viaţa ta.
Ei bine, cu comunicarea e treabă de o viaţă, ştim cu siguranţă să comunicăm dincolo de cuvinte. Împreună găsim metodele prin care să descoperi cum să îi înţelegi mai bine pe cei din jur, cum să le spui deschis şi cu încredere opinia ta, cum să transmiţi informaţii cu lejeritate şi carismă către o persoană sau către un grup de persoane.

Autocunoaştere

De mici avem planuri de viaţă. Oare ele mai sunt valabile şi azi? Oare sunt făcute de noi sau sunt doar visuri ale părinţilor, pe care pur şi simplu le-au transferat asupra noastră? Dacă ele nu ne mai mulţumesc, atunci ce punem în loc? Ce ne dorim? Ce putem face? Care este potenţialul nostru?
Doar câteva întrebări grele pe care ni le putem pune periodic doar ca să verificăm că încă suntem în armonie cu noi înşine. Dar cum facem dacă simţim numai un puternic sentiment de nemulţumire, de eşec, de ratare?
Putem începe prin a căuta în prezent şi trecut, putem scruta viitorul şi cu siguranţă vom afla cine suntem noi ca şi persoane. Putem afla ce ne place şi ce ne-a plăcut. Putem descoperi ce valori ne definesc şi din ce motive. Putem identifica ce persoane au avut influenţă în viaţa noastră şi dacă învăţăturile lor sunt de păstrat. Şi atenţie, nu tot ceea ce vine din trecut este greşit. Unele lucruri ne împovărează numai pentru că nu ştim să le adaptăm nevoilor şi personalităţii noastre.
Dar cum toată viaţa învăţăm o mulţime de lucruri noi, de ce să nu ne aplecăm mai des asupra propiului nostru univers interior care este mai aproape, chiar dacă uneori avem de căutat multe chei pentru a-i descifra misterele?! Haideţi să căutăm aceste chei chiar acum!

Relaţie bună cu emoţiile

Emoţiile sunt reacţii naturale pe care le avem la stimuli din exterior. Dacă emoţiile lipsesc, ceva nu funcţionează bine la noi. Cu toate acestea am auzit din ce în ce mai des cum oamenii vor sa nu mai aibă emoţii fără să ştie că în acest fel îşi pot face mai mult rău decât bine. Şi de ce asta? Pentru că refuzând să simtă emoţii negative, vor eşua în a mai simţi emoţii pozitive. Ba mai mult vor pierde contactul cu ceea ce se întâmplă în jur şi relaţia cu sine însuşi şi cu ceilalţi va fi puternic afectată.
Când au devenit emoţiile inamicul numărul 1? Când au trecut de la emoţii normale, adaptative la unele de intensitate mult mai mare decât ar fi firesc în respectiva situaţie. Este perfect normal să te temi atunci când escaladezi un munte abrupt dar este complet nefiresc să tremuri de frică atunci când te urci pe un scaun de 30 de centimetri înălţime. Este firesc să fii trist atunci când te desparţi de un prieten drag, este îngrijorător să nu te ridici din pat două săptămâni pentru că vecinul nu ţi-a răspuns la salut într-o dimineaţă. Este normal să fii furios atunci când cineva îţi face o nedreptate, nu este normal să te ţipi sau, mai rău, să îţi loveşti copiii că vorbesc prea tare atunci când tu te întorci nervos de la serviciu. Şi dacă acestea sună firesc, acelaşi lucru este valabil şi pentru emoţiile aşa zis pozitive: este normal să te bucuri atunci când ai o realizare, este anormal să fii fericit când concurentul tău are un eşec.
Emoţiile sunt un bun traducător al stărilor noastre sufleteşti încă de când nu puteam pune aceste lucruri în cuvinte. Tocmai de aceea, în anumite situaţii, când în special frica nejustificată a fost învăţată în copilărie, un demers terapeutic de profunzime este necesar pentru a învăţa cum să readucem emoţia la un nivel firesc şi adaptat contextului prezent. Şi atunci când emoţiile sunt primite cu braţele deschise, când sunt acceptate de o persoană, abia atunci aceasta devine mai autentică, în contact cu sine, având o relaţie mai bună cu propria persoană şi cu ceilalţi, ducând o viaţă mai fericită şi mai împlinită.

Relaţii bune cu cei din jur

Cu toţii ne dorim relaţii mai bune cu cei din jur, fie că e vorba de relaţii cu părinţii, cu copiii, cu partenerul, cu şeful, cu colegii, cu prietenii etc. Motivele sunt în aparenţă diverse, în esenţă aceasta este pentru că noi în mod natural avem nevoie să trăim înconjuraţi de alte persoane cu care să înteracţionăm, cu care să facem schimb de informaţii, în mijlocul cărora să ne simţim în siguranţă, acceptaţi, respectaţi. Avem nevoie de asta încă din prima zi de viaţă şi, modul cum am relaţionat cu persoanele semnificative din viaţa noastră în copilărie poate determina un stil pe care să îl avem toată viaţa. Sau nu. În cazul în care un om are norocul să fie într-o familie care să se potrivească foarte bine structurii sale genetice atunci îmbinarea fericită dintre natură şi mediu duce la formarea unui stil de relaţionare care să i se potrivească “mănuşă”. În alt caz însă, poate învăţa că nu este suficient de important, de bun, de capabil pentru cei din jur şi atunci poate avea 1) un stil prin care se comportă ca şi cum ar fi neimportant, rău, incompetent sau 2) ar putea avea un stil prin care să evite persoanele şi situaţiile în care crede că ar da dovadă că este neimportant, rău, incompetent sau 3) ar putea avea un stil prin care se dă peste cap să demonstreze că nu este neimportant, rău, incompetent. De ce am spus mai sus “sau nu”? Pentru că pe parcursul vieţii oricine poate să îşi ia viaţa în propriile mâini şi să schimbe aceste tipare fiind conştient de sine, de propria valoare, de propriul drept de a fi respectat de către cei din jur. Împreună putem sparge aceste tipare, putem construi relaţia bună cu sine, găsim cele mai potrivite răspunsuri pentru a avea relaţii bune cu cei din jur.