Despre stres și cum să ne împrietenim cu el

De cele mai multe ori în perioada de sărbători și vacanțe, oamenii au timp să reflecteze un pic la viața lor, să vadă ce le place și ce nu le place la ei, la ceilalți, la profesie și chiar societate, să ia decizii care să îi ajute să fie mai aproape de ceea ce își doresc și să stabilească pași de acțiune.

Pentru cei mai mulți dintre noi stresul a devenit un obstacol și pare a fi cauza tuturor problemelor pe care le avem atât la nivel personal, un bagaj de dus acasă chiar și după terminarea orelor de serviciu, ceea ce duce la înrăutățirea relațiilor de familie, dar și la nivel profesional, prin dificultățile de îndeplinire eficientă a sarcinilor sau la relațiile cu colegii sau coordonatorii.

Să fie stresul un produs al lumii moderne? Așa ar părea la prima vedere însă acesta există de la începutul vremurilor. Avantajul nostru major este că organismul nostru a dezvoltat mecanisme de a face față factorilor stresanți și chiar să găsească și aspecte pozitive prin activarea lui și prin adaptare. Asta arată că nu stresul este problema, ci convingerile eronate pe care le avem despre stres, care generază sentimente puternice de anxietate și depresie.

Am descris mai pe larg despre beneficiile stresului si modul sănătos de a gândi despre el aici.

Și dacă stresul nu este un lucru nou iar organismul s-a adaptat deja la el, oare noi de ce îl resimțim ca fiind atât de greu de dus? Aceasta este o foarte bună întrebare iar răspunsul este simplu, dar dur: avem un stil de viață care nu ne mai permite pauze în care corpul să aibă timp să își reîncarce bateriile și să se refacă după expunerea la stresor. Din acest motiv organismul este permanent în alertă iar stresul devine cronic.

În cazul acesta ce mai putem face? Pare că nu mai este nimic în controlul nostru. Și totuși, putem face foarte multe pentru noi ca să ne fie mai bine în viață.

Câteva tehnici ușoare ce pot fi puse în aplicare aproape imediat găsiți aici.

Uneori lucrurile pot fi mai dificile însă, deoarece mulți oameni pot avea așteptări foarte mari de la ei și de la cei din jur și din acest motiv nu își dau voie să să ia mici pauze necesare refacerii. Uneori așteaptă rezultate prea mari cu resurse insufieciente (de timp, de energie, de cunoștințe etc). Alteori dificultățile pot fi consecința neîncrederii în sine și în ceilalți și a nevoii de a controla fiecare aspect al unui proiect de viață sau profesional. Și modul de a privi fiecare aspect al vieții ca fiind de o importanță vitală poate aduce mare stres în viața unor persoane deoarece ele evită să ia lucrurile mai ușor, să stabilească priorități, să aloce resurse mai puține, să accepte imperfecțiuni și greșeli.

Ce este foarte important de reținut este că noi toți avem posibilitatea de a face măcar o mică schimbare în bine în viața noastră. Uneori putem face aceasta singuri iar alteori avem nevoie de ajutor și asta este un lucru foarte natural și normal deoarece toți învățăm permanent, singuri sau de la alte persoane din jurul nostru. Gestionarea stresului este doar unul dintre aceste aspecte asupra cărora putem interveni schimbându-ne convingerile sau aplicând câteva tehnici noi prin care să contribuim la creșterea calității vieții noastre.

La mulți ani de rezoluții

La mulți ani, oameni buni! Anul 2018 poate fi cu siguranță mai bun dacă avem încredere în el și în noi că așa va fi.

Dar cum îi șade bine românului care a preluat acest obicei (bun, să zicem) de pe la vestici, sigur își face o listă de rezoluții lungă cât o zi de post. Că doar de, omul are multe dorințe pe care ar vrea să și le îndeplinească într-o viață. Numai că le îngrămădește pe toate de îndeplinit înt-un singur an. Și pornește cu entuziasm și își face planuri, visează cu ochii deschiși cum le îndeplinește, își face abonament la sală, își umple frigiderul de salate, își cumpără cărți de dezvoltare personală și… îl ține toată treaba asta vreo 2-3 săptămâni.

Nu-i mare șmecherie să îți îndeplinești dorințele, ai zice, numai că uite că ai alte urgențe, poți să mai amâni un pic că nu o fi foc, dar mai bine să începi de luni și nu de marți când sunt 3 ceasuri rele, dar uite că luni ai ședință cu șeful ăla idiot care nu te lasă să îți vezi și de viața ta, la naiba, dacă tot au trecut 2 săptămâni din ianuarie mai bine încep din februarie, după ce se mai liniștesc lucrurile…

Una peste alta chiar nu-i mare șmecherie să-ți îndeplinești dorințele, mai ales dacă ai deja niște abilități, precum un pic de voință, un pic de organizare, un pic de direcție dar mai ales lucrurile alea pentru care faci efort să le îndeplinești chiar să conteze pentru tine.

Uite, dacă lista ta de rezoluții conține dorințe ușor de îndeplinit precum:

  • să-mi iau pantofii ăia roșii cu toc de 12 cm la care visez de-o viață
  • îmi las părul lung sau îl vopsesc albastru
  • îmi las mustață (hei! fără prejudecăți!)
  • mă duc și eu o dată la film la VIP, ce dacă mă costă biletul 100 lei
  • etc. etc. etc.
    ei bine, lista poate să fie lungă cât o zi de post. Dacă reușești să îți îndeplinești o parte dintre aceste dorințe tot vei fi mulțumit. Pentru puțin timp.

 

Dar dacă lista conține dorințe de genul:

  • vreau să ajung director de departament
  • vreau să slăbesc 20 de kg până când ies cu fetele de 8 martie (nu de alta, dar vreau să le fac să moară de invidie)
  • în toamnă vreau să alerg maratonul la Berlin
  • vreau să mă înalț spiritual
  • etc. etc. etc.
    ei bine, aici e, ca să mă exprim de-a dreptul plastic, o altă mâncare de pește, că tot e de dietă.

Sunt bune și dorințele astea, ba chiar mai bune din foarte multe puncte de vedere, pentru că dacă sunt pornite din nevoi profunde, dacă le organizezi bine și dacă faci efortul de a face tot ce e necesar pentru a le îndeplini, vei găsi o satisfacție continuă pe tot parcursul îndeplinirii lor.

Ce îți propun eu pe scurt este să alegi maxim una pentru un aspect important al vieții tale, dintre aspectele vieții să faci niște priorități și să alegi maxim 3 și pe acestea să te focalizezi ca să le îndeplinești iar pe restul să le elimini. Dacă vor fi urgențe, vei aloca timp și pentru celelalte, dar efortul constant concentrează-l pe aceste 3 acțiuni.

Și acum spor, voință și bucurie pentru fiecare mic obstacol depășit. Iar dacă ai nevoie de ajutor, știi deja unde mă găsești!

Posibil o soluție pentru elevi cu performanțe

A venit toamna, a început școala de ceva timp, entuziasmul elevilor pentru acest nou început a scăzut iar părinții au ajuns la capătul răbdărilor cu mult înainte de vacanța de iarnă. Și care credeți că este întrebarea pe care o primesc frecvent? Bineînțeles: ”Copilul meu nu vrea să își facă temele. Cum să îl determin să le facă?”

Scenariile sunt multiple dar toți aceștia, părinți și copii, au câteva elemente comune. Părinții au cariere bine conturate, au pretenții de la ei și de la viață, obțin ceea ce doresc și își doresc și pentru copiii lor același lucru. Copiii sunt inteligenți, energici, pasionați de tehnologiile moderne, au potențial dar sunt ”leneși”. Și unii, și ceilalți dau vina pe școală, pe profesori, pe curiculă etc etc. Și sunt convinsă că și acesta reprezintă o parte a adevărului căci cu toții urmărim evoluția sistemului de învățământ românesc și ne înfiorăm un pic sau un pic mai mult.
La cum se derulează lucrurile este clar că aportul susținerii de acasă contribuie la performanța copilului nu numai la școală, vizibilă prin note, dar și în ceea ce privește modalitatea prin care achiziționează cunoștințe noi pe care reușește să le folosească în viața de zi cu zi.

Într-un articol anterior scrisesem despre modalitatea cum poți crește frecvența unui comportament fără să aplici pedeapsa. Și asta deoarece pedeapsa nu ajută la mai nimic, poate doar la creșterea rănii sufltești atât la copil, cât și la părinte.
Adică, haideți să o luăm logic:

  • Atunci când îi interzici copilului să se mai joace pe tabletă pentru că nu și-a făcut tema, o va face cu drag? Răspuns corect; NU.
  • A doua zi renunță de bună voie la tabletă și pune mâna singur pe cartea de matematică? Răspuns corect: NU.
  • Oare pe care dintre aceste acțiuni o va considera copilul ca pedeapsă: confirscarea tabletei sau obligația de a face probleme la matematică? Răspuns corect: Pedeapsa=matematica.
    Este vreuna dintre acestea ceea ce tu ca părinte urmărești? Adică să urască să își facă temele, să considere matematica o pedeapsă iar tableta o salvare de la viața asta grea? Sunt convinsă că e departe de orice părinte bun o astfel de dorință. Și totuși pentru mulți asta e strategia aleasă în mod inconștient.

Toate bune, dar ce ai putea face?
Tot în acel articol mai este o strategie, numită întărire pozitivă și presupune ca pentru comportamentul pentru care cineva dorește o creștere a frecvenței să fie oferit un premiu. Mai pe exemplul nostru, dacă tu ca părinte dorești ca fiul tău să își facă temele să îl apreciezi pentru asta, și nu e nevoie să îi oferi un premiu material în fiecare zi este suficient să îi oferi o laudă, o mulțumire, acceptarea și admirația ta.
”Bine, bine!” Zici tu, ”dar fac asta de fiecare dată căci am citit și eu că obții mai multe cu vorba bună decât cu bătaia.” Foarte bine! Ești pe drumul cel bun! Ai bătut drum lung de la principiul de viață românesc ”Bătaia e ruptă din Rai” la întărirea pozitivă și ai făcut eforturi mari să schimbi modul de acțiune pentru tine și pentru cei din jurul tău. Felicitări!
Dar trebuie să avem în vedere că și aceasta este o strategie care are capcanele ei. Haideți să vedem cam care ar fi acestea!

Hai să ne imaginăm un exemplu. Să zicem că Georgel are 14 ani, se apropie de examenul de capacitate și nu mai vrea nici în ruptul capului să își facă temele mai ales la matematică. Tu ești disperat deoarece știi că asta e materie de examen și de nivelul lui de pregătire depinde dacă intră la un liceu bun sau nu. Din fericire, tu ești inginer și încă îl mai poți ajuta cu temele, nu te sperie niște ecuații de gradul 2 și niște probleme de geometrie. Când te întorci de la serviciu, după 6-7 seara, visezi cum o să te relaxezi cu o bere rece în fața televizorului. Dar de unde? Georgel nici măcar nu s-a atins de teme. Vezi roșu în fața ochilor dar te calmezi și vă așezați la birou ca să începeți să rezolvați problemele. Și puștiul știe să le facă. Și tu îi spui: ”Bravo, mă, vezi că nu ești prost! Hai că-ți merge mintea!” Sau ”Bravo, băiatul meu deștept!”

Dacă ne uităm la regula de mai sus zici ”da, e bine, îl apreciez că știe să facă problemele că doar e deștept ca ta-su!”. Ce apreciezi de fapt? Raspuns corect: că ”e deștept ca ta-su”. Pentru copil e mare mândrie să fie deștept, să îi calce pe urme tatălui lui, să se mândrească părinții lui cât de inteligent e el. Dar asta îți dorești tu? Sau îți dorești ca el să își facă temele singur iar tu să îți bei liniștit berea cu care te premiezi după o zi grea de muncă?
Hai să vedem o alternativă de reacție. Deci, lucrezi cu băiatul temele la mate. Și el se descurcă. Iar tu îi spui: ”Bravo, băiete, ai lucrat singur 3 probleme din 4! Este foarte bine! Se vede că ai făcut efort să ajungi până aici!” Ce apreciezi aici? Apreciezi efortul de a înțelege materia și de a lucra singur.

Hai să ne uităm puțin în viitor!
Data următoare, după ce îi apreciezi inteligența, ce ar vrea să demonstreze? Că este inteligent, bineînțeles. Și dacă sunt probleme grele pe care nu e sigur că le poate face, crezi că se va apuca de ele? Dacă nu le rezolvă, o să mai spui despre el că e inteligent? Dacă nu le face, mai mult, tu o să-ți dai seama că el nu se descurcă și chiar nici el nu va mai crede despre el însuși că e inteligent. Orice efort pe care îl va face va fi doar să își mențină acest titlu de inteligent chiar dacă asta înseamnă să accepte doar provocări sub puterile lui.
Dacă îi apreciezi efortul, ce va dori să demonstreze în viitor? Că el poate face probleme până la un anumit nivel. Și va fi curios și el care e acel nivel. Și încet-încet va avea surpriza să descopere că acel nivel e chiar măricel, chiar va ajunge să rezolve singur toate problemele, va accepta provocări din ce în ce mai mari iar rolul tău va fi din ce în ce mai scăzut la teme și mai mare la bere și tv.

Vezi, ai reușit să citești articolul acesta până la sfârșit! E foarte bine! Bravo! Ai depus un efort mare și ești mai aproape să îl susții eficient pe copilul tău la făcutul temelor! Felicitări! Acum, ia gândește-te unde ai mai putea să introduci acestă strategie? Nu-i așa că e bună treaba asta cu aprecierea efortului depus?! Iar dacă te împotmolești, știi bine că poți să îmi ceri ajutor iar eu voi fi alături de tine.

 

Fii cuminte!

Ești adult deja, poate că ai peste 30, sau poate peste 40… Ai un moment de răgaz și îți privești puțin viața să vezi dacă visurile tale sunt pe cale să fie îndeplinite. Și observi că nu sunt. Și observi că nici nu crezi că ar mai putea fi. Și te întrebi ”Oare cum de am ajuns în situația asta? Oare ce mă împiedică? Oare de ce nu fac ceva ca să îmi împlinesc visurile?”.

Îți amintești că în multe situații când alți colegi sau prieteni s-au apucat ”să facă ceva” te-ai gândit că poate sunt nebuni să-și asume așa riscuri, ai privit cu teamă posibilitatea ca tu însuți să faci ceva asemănător dar totuși i-ai invidiat când au reușit. Și te întrebi în continuare de ce nu poți face și tu asta.

Și te uiți pe firul vieții și descoperi că au fost puține situații când ai făcut acțiuni riscante, nici măcar nu ai învățat să schiezi deși întotdeauna ți-ai dorit, nu ai dat la facultatea la care ai fi vrut tu că era ”fără viitor”, nu i-ai cerut colegei de bancă dintr-a IX să ieșiți împreună la un film, nu te-ai dus cu prietenii la furat cireșe în clasa a V-a… Și îți spui acum ca adult că ți-ar fi plăcut să faci toate astea, să ai un pic de aventură în viața ta, să ai amintiri frumoase, să faci ce îți dorești, și că nici măcar nu ar fi fost prea greu.

”Fii cuminte!”

Îndemnul acesta răsună și acum în mintea ta când îți amintești toate aceste lucruri, după ani și ani de când nu mai ești copil. Nici măcar nu mai are vocea mamei sau a bunicii, acum deja are vocea ta și e plină de promisiuni ascunse, doar că aceste promisiuni aduc simțăminte neplăcute: o critică ce îți reamintește că nu ești suficient de bun, o informare că ai fost neascultător prin urmare nu vei mai primi iubirea pentru o perioadă, o amenințare cu bătaia…

Și atunci îți amintești ce făceai în copilărie când auzeai acest îndemn plin de promisiuni neplăcute. Te străduiai din răsputeri să fii cuminte, să stai liniștit pe scaun în ciuda faptului că erai plin de energie și îți sfârâiau călcâiele după o alergare în jurul mesei sau după o joacă temeinică pe afară. Te dădeai peste cap să îndeplinești dorința mamei, să demonstrezi că ești suficient de bun și demn de a fi iubit în continuare. Făceai toate eforturile să o asculți pe mama pentru a scăpa măcar tura asta de bătaie și, cine știe, poate chiar vei avea parte de ceva bun, o mângâiere de care să-ți amintești și în vremuri mai puțin blânde și care să îi demonstreze că mama nu e așa rea, iar tu nu ești un mic monstru.

Acum când ești adult, un astfel de îndem poate lua de fapt diverse alte forme. Uneori auzi de la tine, alteori de la cei din jur, de la șef, de la partenerul de viață… Cum ar putea îndemnul să răsune acum? Probabil că ar putea fi ceva de genul: ”fă cum îți spun și nu comenta!”, ”un subaltern bun își ascultă tot timpul șeful!”, ”soțul/soția are întotdeauna dreptate!”, ”nu ieși cu colegii după serviciu, vino direct acasă”… Și faci exact așa cum spune îndemnul.

Privește cu atenție, acum te comporți la fel ca și atunci când erai mic, faci ce așteaptă alții să faci, și în spatele fiecărui îndemn este o promisiune, o amenințare că dacă nu faci exact așa o să fii pedepsit, o să fii dat afară, sau poate vei fi tratat cu răceală de soț/soție, sau poate va fi chiar mai rău.

Diferența mare este că acum ești adult, acum poți face ceea ce îți dorești, acum nu mai ești în pericol, acum poți să te bucuri de viață, acum poți să îți îndeplinești visurile, este nevoie doar să înveți să rupi acest cerc, să oprești această voce interioară care te împiedică, este nevoie doar să îi spui cu voce puternică ce simți tu și ce nevoi ai.

Alege să trăiești ca un adult sănătos! Alege să îți trăiești visul!