Fii cuminte!

Ești adult deja, poate că ai peste 30, sau poate peste 40… Ai un moment de răgaz și îți privești puțin viața să vezi dacă visurile tale sunt pe cale să fie îndeplinite. Și observi că nu sunt. Și observi că nici nu crezi că ar mai putea fi. Și te întrebi ”Oare cum de am ajuns în situația asta? Oare ce mă împiedică? Oare de ce nu fac ceva ca să îmi împlinesc visurile?”.

Îți amintești că în multe situații când alți colegi sau prieteni s-au apucat ”să facă ceva” te-ai gândit că poate sunt nebuni să-și asume așa riscuri, ai privit cu teamă posibilitatea ca tu însuți să faci ceva asemănător dar totuși i-ai invidiat când au reușit. Și te întrebi în continuare de ce nu poți face și tu asta.

Și te uiți pe firul vieții și descoperi că au fost puține situații când ai făcut acțiuni riscante, nici măcar nu ai învățat să schiezi deși întotdeauna ți-ai dorit, nu ai dat la facultatea la care ai fi vrut tu că era ”fără viitor”, nu i-ai cerut colegei de bancă dintr-a IX să ieșiți împreună la un film, nu te-ai dus cu prietenii la furat cireșe în clasa a V-a… Și îți spui acum ca adult că ți-ar fi plăcut să faci toate astea, să ai un pic de aventură în viața ta, să ai amintiri frumoase, să faci ce îți dorești, și că nici măcar nu ar fi fost prea greu.

”Fii cuminte!”

Îndemnul acesta răsună și acum în mintea ta când îți amintești toate aceste lucruri, după ani și ani de când nu mai ești copil. Nici măcar nu mai are vocea mamei sau a bunicii, acum deja are vocea ta și e plină de promisiuni ascunse, doar că aceste promisiuni aduc simțăminte neplăcute: o critică ce îți reamintește că nu ești suficient de bun, o informare că ai fost neascultător prin urmare nu vei mai primi iubirea pentru o perioadă, o amenințare cu bătaia…

Și atunci îți amintești ce făceai în copilărie când auzeai acest îndemn plin de promisiuni neplăcute. Te străduiai din răsputeri să fii cuminte, să stai liniștit pe scaun în ciuda faptului că erai plin de energie și îți sfârâiau călcâiele după o alergare în jurul mesei sau după o joacă temeinică pe afară. Te dădeai peste cap să îndeplinești dorința mamei, să demonstrezi că ești suficient de bun și demn de a fi iubit în continuare. Făceai toate eforturile să o asculți pe mama pentru a scăpa măcar tura asta de bătaie și, cine știe, poate chiar vei avea parte de ceva bun, o mângâiere de care să-ți amintești și în vremuri mai puțin blânde și care să îi demonstreze că mama nu e așa rea, iar tu nu ești un mic monstru.

Acum când ești adult, un astfel de îndem poate lua de fapt diverse alte forme. Uneori auzi de la tine, alteori de la cei din jur, de la șef, de la partenerul de viață… Cum ar putea îndemnul să răsune acum? Probabil că ar putea fi ceva de genul: ”fă cum îți spun și nu comenta!”, ”un subaltern bun își ascultă tot timpul șeful!”, ”soțul/soția are întotdeauna dreptate!”, ”nu ieși cu colegii după serviciu, vino direct acasă”… Și faci exact așa cum spune îndemnul.

Privește cu atenție, acum te comporți la fel ca și atunci când erai mic, faci ce așteaptă alții să faci, și în spatele fiecărui îndemn este o promisiune, o amenințare că dacă nu faci exact așa o să fii pedepsit, o să fii dat afară, sau poate vei fi tratat cu răceală de soț/soție, sau poate va fi chiar mai rău.

Diferența mare este că acum ești adult, acum poți face ceea ce îți dorești, acum nu mai ești în pericol, acum poți să te bucuri de viață, acum poți să îți îndeplinești visurile, este nevoie doar să înveți să rupi acest cerc, să oprești această voce interioară care te împiedică, este nevoie doar să îi spui cu voce puternică ce simți tu și ce nevoi ai.

Alege să trăiești ca un adult sănătos! Alege să îți trăiești visul!

Autor: Monalisa Tudor

psiholog, psihoterapeut, trainer