Cum poți să crești frecvența unui comportament fără să aplici pedeapsa?

Folosind condiționarea instrumentală

 

Tot din categoria modificărilor comportamentale face parte și condiționarea instrumentală care a dus la formularea legii efectului.

Ce vrea să spună această lege a efectului? Că fiecare comportamentul al nostru produce un efect anume și dacă acesta este pozitiv, comportamentul se va relua iar dacă este negativ, comportamentul se va stinge. Practic, o persoană inițiază anumite comportamente (atenție, și inactivitatea este un comportament!) cu scopul de a produce un efect anume.

Thorndike este psihologul american care a descoperit această lege iar Skinner a făcut diverse experimente cu șoareci și porumbei pe care a reușit să-i învețe diverse comportamente cum nici nu ne imaginăm. E din ce în ce mai clar pentru voi că aceste condiționări sunt folosite cu succes în dresajul de animale și că ceea ce am văzut prin filme, la circ sau în alte contexte, este de fapt psihologie aplicată.

Pentru a crește frecvența de apariție a unui comportament se folosește întărirea comportamentală, iar aceasta se obține din cauza efectului pozitiv pe care persoana îl primește după realizarea comportamentului.

Sunt două tipuri de întăriri ale comportamentului: 1) pozitivă și 2) negativă. Hai să vedem cum funcționează!

Întărirea pozitivă a comportamentului presupune ca după fiecare comportament să se obțină un stimul pozitiv. Mai pe românește, dacă o persoană face un comportament și la finalul acestuia primește o recompensă, ea va tinde să reia comportamentul pentru a primi iarăși recompensa.
Este simplu dar hai să îl facem și mai simplu printr-un exemplu: dacă un copil care își strânge jucăriile primește la final o prăjitură, el își va strange jucăriile și dățile viitoare dacă știe că primește o prăjitură.

Întărirea negativă a comportamentului presupune după fiecare comportament persoana să obțină ca efect pozitiv încetarea unui stimul negativ. Asta este aparent mai complicat dar e destul de simplu: există deja un stimul negativ și prin realizarea acelui comportament se obține încetarea acestuia, ceea ce în sine este un efect benefic. Persoana știe că de fiecare dată când apare acel stimul negativ, poate face un comportament anume care duce la încetarea stimulului negativ. De exemplu: atunci când este zgomot în mediul ambiant, o persoană își pune căști antifonice și astfel zgomotul este acoperit. Ea învață că de fiecare dată poate acoperi zgomotul dacă își pune căștile.

După cum se observă, întărirea are rolul de a crește frecvența de apariție a comportamentului, fie pentru a obține un stimul pozitiv, fie pentru a elimina un stimul negativ.

Pentru scăderea frecvenței de apariție a comportamentului se folosește pedeapsa. Astfel, pot fi două tipuri de aplicare e ei:

  1. Prin penalizare – dacă persoana realizează un anumit comportament primește un stimul neplăcut după. Despre acest mod de aplicare știm cu toții o mulțime de exemple, unele mai neplăcute ca altele.
  2. Fixarea prin omisiune – dacă persoana realizează un anumit comportament, este încetat un anumit stimul pozitiv. Acest tip pare mai dificil de înțeles, așa că haideți să vedem cum ar fi un exemplu: un adolescent încetează să se certe cu părinții dacă aceștia îi interzic accesul la calculator.
    Pentru a evita efectul negativ, persoana tinde să elimine respectivul comportament.

În aparență, ambele sunt benefice pentru modelarea comportamentală, dar de fapt doar întărirea are efecte benefice, pe când pedeapsa are o multitudine de efecte emoționale negative. Din acest motiv, este mult mai eficient și sănătos ca pentru creșterea unui comportament să fie folosită întărirea iar pentru scăderea frecvenței să nu existe niciun fel de răspuns care să îl încurajeze.

Haideți să mai luăm câteva situații ca să fie mai clară diferența dintre întărire și pedeapsă. Voi trece situațiile și voi puteți să ghiciți din ce categorie face parte. Mai jos aveți și răspunsurile.

a. un bărbat îi duce iubitei sale un buchet de flori iar ea îl sărută
b. un adolescent nu mai primește bani de buzunar când ajunge acasă mai târziu decât i-au spus părinții
c. un copil este criticat atunci când îi spune părintelui că a luat o notă mică
d. un adolescent pleacă de acasă atunci când părinții lui se ceartă

Lucrurile sunt mai simple uneori iar alteori mai complicate decât am arătat în exemplificările acestea ușor didactice, dar dacă aveți nevoie de ajutor, știți deja unde mă puteți găsi.

 

 

Răspunsuri:
a. Întărire pozitivă – bărbatul va aduce cadouri mai des iubitei dacă ea îi apreciază gesturile
b. Fixarea prin omisiune – adolescentul va înceta să întârzie peste ora fixată de părinți. Atenție însă, cu ușurință această conduită a părinților poate fi percepută ca un abuz în cazul în care nu este purtată o discuție cu adolescentul pentru a vedea care sunt motivele pentru care a întîrziat. Mai eficient ar fi să fie întărit comportamentul de a ajunge acasă la ora stabilită.
c. Penalizare – copilul va evita să îi arate părintelui carnetul de note sau poate ajunge să falsifice notele, deși obiectivul părintelui este acela de a stimula copilul să ia note mai mari. Mai eficient ar fi să fie încurajat efortul depus pentru învățare, să îi ofere copilului ajutorul necesar pentru a obține note mai mari și de a aprecia notele mari.
d. Întărire negativă – crește frecvența cu care adolescentul pleacă de acasă pentru a evita să fie martor la certurile dintre părinți. Sperăm că merge la bibliotecă.

Ce este Psihologia?

Psihologia face parte din viața noastră de zi cu zi și oriunde ne-am duce sau ne-am întoarce, elementele ei ne întâmpină la tot pasul. Fie că e vorba despre trăirile noastre, de gânduri, amintiri, fie că e vorba de comportamentele celorlalți și de modul cum relaționăm cu ei, fie că e vorba de mișcările socale, fie că ne gândim la cum luăm o decizie ca să cumpărăm ceva, totul poate avea în spate și o explicație psihologică.

După ce am lansat rubrica Lecția de Psihologie, au fost prieteni care mi-au întrebat mai mult sau mai puțin serios ce este psihologia și cum ne dăm seama dacă o anumită informație este psihologie sau cine știe ce ezoterism, mambo-jambo și au mai folosit și alte expresii de nerepetat aici.

Psihologia este știința care studiază comportamentele și procesele minții.

Atât de simplu e.

Și pentru că e o știință, fie ea chiar nouă (are vechime de cca 100 de ani, deși preocupările acestea legate de natura umană au existat dintotdeauna), înseamnă că este nevoie să folosească 1) concepte ferm dovedite și 2) modul cum acestea au fost dovedite să aibă la bază o metodologie serioasă.

Ce înseamnă concepte ferm dovedite? Sunt mulți care spun că cine știe ce teorie sau metodă miraculoasă are o multitudine de dovezi în spate dar argumentele din spatele lor nu sunt credibile și dacă ar fi să fie reluate experimentele, nu s-ar obține aceleași rezultate. Uite, spre exemplu, dacă se spune despre un copil că este prost dacă nu poate spune o poerzie la serbarea școlară, ar putea fi o teorie dacă sunt suficient de mulți copii care să nu poată să spună poezia la serbarea școlară; precum știți deja din propria voastră experiență de viață, mulți copii nu pot spune poezia din cauza anxietății de a vorbi în fața unui public numeros și nu are nicio legătură cu nivelul lor de inteligență.

Ce înseamnă metodologie serioasă? Am putea vorbi până mâine despre acest lucru și tot nu am epuiza subiectul. Mai pe scurt, să fie utilizate tehnici și instrumente care să măsoare ceea ce îți propun, să fie corect interpretate datele, să se obțină aceleași rezultate dacă experimentul se reia ulterior, cercetătorii să fie corecți și să nu ofere informații mincinoase doar cu scopul de a obține notorietate etc.

După cum se vede nu-i simplu deloc, e multă muncă în spatele fiecărui concept, muncă ce se întinde pe mulți ani de studiu. Informații transmise sunt clare și nu sunt învăluite în unde de mister și fiecare persoană poate ști clar pentru fiecare concept pe ce argumente se bazează și cum acestea la rândul lor au fost demonstrate științific.

Ce sunt procesele minții? Le voi aborda pe fiecare în cadrul acestor mini lecții. În mare, sunt acele mecanisme care învârt rotițele minții noastre și care ne definesc pe noi ca indivizi cu personalitate. Principalele procese de care ați auzit cu siguranță de multe ori până acum sunt: perceția, memoria, gândirea, limbajul, motivația, emoția. Precum am spus, le voi discuta pe larg ulterior.

Care ar fi de fapt principala lecție de azi? Că nu orice informaţie ce este promovată sub umbrela psihologiei este de fapt psihologie, că există multă informaţie care este de fapt nepotrivită cu domeniul, iar persoanele care aud despre ea ar trebui să fie puţin mai sceptice în a crede orice. Aceste informaţii ne-psihologice sunt pseudo-ştiinţifice, ezoterice. Nu cred că voi scrie despre ele, mai curând vor putea fi recunoscute prin lipsa lor.

Ce ne-a învățat câinele lui Pavlov?

Condiționarea clasică

Precum spuneam mai devreme, la secțiunea Lecția de Psihologie voi lua noțiuni de psihologie generală pe care le voi prezenta pe înțelesul publicului larg și care vor fi însoțite de exemple practice.
Pentru că tot e lecție, m-am gândit să încep cu ceva din psihologia învățării, noțiune care poate fi aplicată și la școală dar de cele mai multe ori e aplicată în viața de zi cu zi.
Probabil că toți ați auzit de câinele lui Pavlov dar știți care este povestea lui? Pavlov a fost un fiziolog rus care a luat și premiul Nobel pentru medicină ca urmare a descoperirilor sale în ceea ce privește reflexele condiționate. Experimentele lui au fost făcute în special privind aparatul digestiv al câinilor și cum el funcționează și atunci când este stimulat de altceva decât mâncare. El a observat și apoi a făcut mai multe experimente prin care a adus în atenție că un câine salivează nu numai atunci când vede mâncare, ci și atunci când sună un clopoțel dacă în prealabil, mâncarea și sunetul clopoțelului au fost prezentate împreună. Schema este în felul următor:

  1. înainte de controlarea stimulilor, așa cum se întâmplă ele în mod normal:
    sunetul clopoțelului – nu există salivare (reflex necondiționat)
    mâncare – există salivare (reflex necondiționat)
  2. în timpul controlării stimulilor, atunci când cercetătorul vrea să vadă cum se formează reflexul condiționat:
    mâncare + sunetul clopoțelului – există salivare (reflex necondiționat)
  3. după controlarea stimulilor, adică după învățarea reflexului condiționat:
    mâncare  – există salivare (reflex necondiționat)
    sunetul clopoțelului – există salivare (reflex condiționat)

Și iată cum se traduce această schemă: în mod normal un câine, atunci când vede mâncare, salivează. Când aude sunetul lui clopoțel, nu salivează. În timpul experimentului, atunci când este adusă mâncarea câinelui sună și clopoțelul. Cum este și normal, atunci când vede mâncare, câinele salivează. Operațiunea acesta este repetată de câteva ori. După experimente, cercetătorii au observat că atunci când sună clopoțelul câinele salivează chiar dacă nu primește mâncare. Asta deoarece se așteaptă să primească. Și astfel au obținut exact ceea ce doreau: câinele să saliveze atunci când aude sunând un clopoțel. Și următoarele dăți se va întâmpla la fel. Reacția de salivare se poate stinge în timp în cazul în care câinele nu primește din când în când și mâncare atunci când sună clopoțelul. Concluzia experimentului este că un câine va învăța să saliveze atunci când sună clopoțelul indiferent dacă va primi mâncare sau nu.

Ați putea zice: ei, și cu ce mă ajută pe mine chestia asta?

Ar putea să vă dea o idee cum puteți învăța comportamente noi sau cum îi puteți învăța pe alții comportamente noi. Ați putea vedea cum ați ajuns să aveți niște comportamente care vă convin acum sau nu. Ați putea preveni să vă apucați de comportamente noi atunci când altcineva încearcă să vă condiționeze sau, mai pe românește, să vă manipuleze.

Și haideți să ne uităm un pic în viața noastră de zi cu zi! Numiți repede-repede, pe negândite, o băutură răcoritoare! Dacă aceasta este una care începe cu C și se termină cu OLA, fiți siguri că ați căzut pradă unei condiționări învățate cu ajutorul reclamelor tv. V-ați dat seama cum funcționează? Hai să vedem împreună: Imaginați-vă o băutură spumoasă turnată într-un pahar, cuburile de gheață se lovesc de acesta și acidul face sunetul acela îmbietor. MMMM! Mi s-a făcut sete instant. Și apoi pe ecran apare o stică, un brand și apoi se aude o voce melodioasă care cântă numele brandului. După ce vedeți reclama aceasta de câteva ori pe seară, la sfârsitul săptămânii, când ieșiți în oraș, oare ce băutură veți fi tentat să comandați?

Haideți să luăm un alt exemplu. Te invit să îți imaginezi că ești un copilaș de vreo 5 ani, permanent supravegheat de o bunică foarte protectoare. La fiecare pericol ea țipă. Asta te cam sperie. La voi pe stradă este un câine mare. Când îl vede ea țipă tot timpul ”aoleu, ai grijă, e câinele periculos!”. Câinele e inofensiv și nu a sărit niciodată să te muște. Azi așa, mâine așa, și ce crezi că ai învățat? Să îți fie frică de câini. Și ajungi adult, îți este frică de câini și nici nu știi de unde ți se trage pentru că nu te-a mușcat niciodată vreunul. Dar ai învățat să îți fie frică. Iar bunica a fost foarte mulțumită de cum te-a educat.

Și acum că ați învățat despre condiționarea clasică, vă invit să vă antrenați și să identificați cum funcționează ea în viața voastră și uitați-vă la reclamele tv, sau vedeți cum a fost când v-ați apucat de fumat sau cum a început să vă fie frică de examene sau cum se face că aveți un tricou norocos. Dar mai puteți să vă gândiți cum ați putea să folosiți condiționarea clasică pentru ca de luni chiar să vă apucați de sport, sau pentru a avea un somn mai liniștit sau pentru a ajuta copilul să învețe mai ușor la matematică.

Acestea fiind spune vă doresc mult succes!

 

Lecția de psihologie

Zilele acestea vorbeam cu nişte prieteni despre necesitatea sau obligativitatea de a frecventa facultatea de psihologie, cum că fiecare persoană ar trebui să o urmeze şi abia apoi să pornească în viaţă. Nu ştiu dacă este chiar aşa, cu atât mai mult cu cât sunt multe persoane care hotărăsc să înceapă această facultate când au deja o vârstă şi doresc să facă o schimbare în carieră, unii dintr-o nevoie personală potrivită mai curând pentru psihoterapie sau dintr-o nevoie de dezvoltare spirituală.

Una peste alta, psihologia este un domeniu seducător, cu trimitere directă către conţinuturi profunde ale naturii umane, cu multiple valenţe practice în domenii diverse ale vieţii. La facultate însă sunt multe materii nu la fel de fascinante, predate de profesori uneori nu neapărat buni oratori sau pedagogi, cu rigori de urmat de care mulţi îşi doresc cu nerăbdare să scape în liceu. Îi încurajez să urmeze această facultate pe cei care doresc să îşi facă o carieră în domeniu, nu însă şi pe cei care doresc doar sa îşi rezolve probleme personale (mult mai de folos şi mai eficientă este o colaborare cu un consilier psihologic) sau care doresc să îşi dezvolte cultura generală.

Pentru aceştia din urmă şi nu numai, m-am hotărât să lansez o nouă rubrică – Lecția de psihologie – care va cuprinde noţiuni elementare de psihologie generală explicate pentru publicul larg şi cu exemple relevante. Dacă aceste noţiuni introductive te fascinează şi ai dori să interacţionezi cu ele zilnic, atunci poţi să iei în calcul cu seriozitate şi o carieră în domeniul psihologiei.

Lecţia de psihologie va avea, pe cât posibil, săptămânal un articol, publicat joia sau vinerea, astfel încât pe perioada weekendului să poţi medita la noţiunile prezentate şi eventual să le pui în practică sau să le identifici în viaţa de zi cu zi, după caz. Nu am pretenţia realizării unui curs academic bine organizat curricular, nici nu mi-am propus, aşa cum nu am pretenţia intrării în unele polemici legate de diversele curente care fac parte din această ştiinţă.

Ceea ce imi doresc este să contribui și să aduc puţină claritate asupra domeniului către indivizi care nu sunt specialişti, să lămuresc anumite noţiuni şi, de ce nu, să trezesc un pic de pasiune pentru psihologie şi cunoaştere a naturii umane.

La urma urmei, tocmai a început un nou an universitar.