Fii cuminte!

Ești adult deja, poate că ai peste 30, sau poate peste 40… Ai un moment de răgaz și îți privești puțin viața să vezi dacă visurile tale sunt pe cale să fie îndeplinite. Și observi că nu sunt. Și observi că nici nu crezi că ar mai putea fi. Și te întrebi ”Oare cum de am ajuns în situația asta? Oare ce mă împiedică? Oare de ce nu fac ceva ca să îmi împlinesc visurile?”.

Îți amintești că în multe situații când alți colegi sau prieteni s-au apucat ”să facă ceva” te-ai gândit că poate sunt nebuni să-și asume așa riscuri, ai privit cu teamă posibilitatea ca tu însuți să faci ceva asemănător dar totuși i-ai invidiat când au reușit. Și te întrebi în continuare de ce nu poți face și tu asta.

Și te uiți pe firul vieții și descoperi că au fost puține situații când ai făcut acțiuni riscante, nici măcar nu ai învățat să schiezi deși întotdeauna ți-ai dorit, nu ai dat la facultatea la care ai fi vrut tu că era ”fără viitor”, nu i-ai cerut colegei de bancă dintr-a IX să ieșiți împreună la un film, nu te-ai dus cu prietenii la furat cireșe în clasa a V-a… Și îți spui acum ca adult că ți-ar fi plăcut să faci toate astea, să ai un pic de aventură în viața ta, să ai amintiri frumoase, să faci ce îți dorești, și că nici măcar nu ar fi fost prea greu.

”Fii cuminte!”

Îndemnul acesta răsună și acum în mintea ta când îți amintești toate aceste lucruri, după ani și ani de când nu mai ești copil. Nici măcar nu mai are vocea mamei sau a bunicii, acum deja are vocea ta și e plină de promisiuni ascunse, doar că aceste promisiuni aduc simțăminte neplăcute: o critică ce îți reamintește că nu ești suficient de bun, o informare că ai fost neascultător prin urmare nu vei mai primi iubirea pentru o perioadă, o amenințare cu bătaia…

Și atunci îți amintești ce făceai în copilărie când auzeai acest îndemn plin de promisiuni neplăcute. Te străduiai din răsputeri să fii cuminte, să stai liniștit pe scaun în ciuda faptului că erai plin de energie și îți sfârâiau călcâiele după o alergare în jurul mesei sau după o joacă temeinică pe afară. Te dădeai peste cap să îndeplinești dorința mamei, să demonstrezi că ești suficient de bun și demn de a fi iubit în continuare. Făceai toate eforturile să o asculți pe mama pentru a scăpa măcar tura asta de bătaie și, cine știe, poate chiar vei avea parte de ceva bun, o mângâiere de care să-ți amintești și în vremuri mai puțin blânde și care să îi demonstreze că mama nu e așa rea, iar tu nu ești un mic monstru.

Acum când ești adult, un astfel de îndem poate lua de fapt diverse alte forme. Uneori auzi de la tine, alteori de la cei din jur, de la șef, de la partenerul de viață… Cum ar putea îndemnul să răsune acum? Probabil că ar putea fi ceva de genul: ”fă cum îți spun și nu comenta!”, ”un subaltern bun își ascultă tot timpul șeful!”, ”soțul/soția are întotdeauna dreptate!”, ”nu ieși cu colegii după serviciu, vino direct acasă”… Și faci exact așa cum spune îndemnul.

Privește cu atenție, acum te comporți la fel ca și atunci când erai mic, faci ce așteaptă alții să faci, și în spatele fiecărui îndemn este o promisiune, o amenințare că dacă nu faci exact așa o să fii pedepsit, o să fii dat afară, sau poate vei fi tratat cu răceală de soț/soție, sau poate va fi chiar mai rău.

Diferența mare este că acum ești adult, acum poți face ceea ce îți dorești, acum nu mai ești în pericol, acum poți să te bucuri de viață, acum poți să îți îndeplinești visurile, este nevoie doar să înveți să rupi acest cerc, să oprești această voce interioară care te împiedică, este nevoie doar să îi spui cu voce puternică ce simți tu și ce nevoi ai.

Alege să trăiești ca un adult sănătos! Alege să îți trăiești visul!

Cuvintele pot schimba o lume

Zilele trecute mi-am programat câteva comisioane la prânz ca să mă pot bucura din plin de zilele de vară și vacanță. A fost superb, (m-)am “rătăcit” pe nişte străduţe din jurul Parcului Carol, am văzut simpatica stradă Xenofon şi m-am plimbat până când picioarele şi-au cerut binemeritata pauză.

La un moment dat am depăşit un tată care îşi plimba fetiţa cu bucle blonde, rochiţă cu buline şi batic asortat. Că am vrut, că nu am vrut, nu mai contează, dar am tras un pic cu urechea. Aveau o discuţie ca de la adult de 30 de ani la adult de 3 ani, despre lucruri serioase legate de cum se urcă o scară fără balustradă. Şi tatăl îi spune: “Am încredere în tine că poţi să urci scările că acum eşti mare…”

Pe mine m-a “lovit”, m-a înfiorat, m-am oprit, m-am întors, am văzut că nu vorbeşte cu mine dar am pastrat acea senzaţie de satisfacţie ce cu greu poate fi descrisă în cuvinte.

Pare banal, ştiu, dar această replică a fost o ditamai lecţia de dezvoltare personală pentru mine, a fost ca şi cum mi-ar fi spus tatăl meu “am încredere în tine”.

Câtă nevoie aveam de această replică nevinovată acum! Cât bine mi-a făcut să fiu acolo când tatăl şi-a încurajat fiica! Cât bine mi-a făcut să o accept ca fiind pentru mine!

Am încredere în tine!

Atât de puţine cuvinte şi cu atât de mare efect pentru evoluţia armonioasă a unui OM. Să ne amintim să le spunem mai des, către noi înşine şi către cei din jurul nostru.

Igiena emoțională

Aşa cum observa Guy Winch, un redutabil psiholog din SUA, într-un discurs la conferinţele TED pentru care aveţi link mai jos, noi avem tendinţa de a ne preocupa mult mai mult de sănătatea corpului nostru iar de sănătatea psihicului, minţii, sufletului nostru nu ne ocupăm mai deloc. Deşi există deja o mulţime de tehnici prin care rănile sufleteşti pot fi vindecate, acestea nu sunt deloc cunoscute şi folosite de către publicul larg.

El promovează cu multă pasiune igiena emoţională în film şi eu promovez igiena emoţionlă in practica privată cu scopul de a vindeca rănile sufleteşti, dar mai ales de a preveni efectele distructive pe care acestea le pot produce.

Cine nu s-a simţit uneori singur? Cine nu a cunoscut eşecul? Cine nu a avut parte de respingere? Cine nu şi-a repetat în minte iar şi iar aceeaşi întâmplare negativă în care a fost rănit? Acestea sunt răni sufleteşti care lăsate „netratate” pot duce la scăderea calităţii vieţii, pot cauza tulburări grave de la depresie, consum de alcool, tulburări de alimentaţie, boli cardiovasculare şi până la scăderea speranţei de viaţă.

Învăţând o igienă emoțională potrivită, poţi preveni dar şi vindeca rănile sufleteşti, poţi creşte rezistenţa în faţa provocărilor, poţi să te bucuri de o viaţă sănătoasă şi fericită.

Coechipier pentru schimbare

Când sunt în medii sociale neprofesionale, uneori nici nu-mi vine să spun ce profesie am și ce practic deoarece am observat că unii oameni au retțnere în a interacționa cu mine și asta deoarece cred că psihologii pot citi până în adancul sufletului lor cele mai mari secrete ale lor. Într-adevăr, în anumite situații, pot intui că au ceva de ascuns, dar oamenii nu sunt cărți deschise și asta este minunat deoarece lumea ar fi foarte plictisitoare.

Alteori însă, atunci când spun ce meserie am, către mine se îndreaptă oameni care sunt conștienți că au o vulnerabilitate și doresc să afle cum să facă să le fie mai bine. Pe acești oameni care își recunosc și confruntă vulnerabilitatea eu îi numesc curajoși. Despre ei aș dori să vorbesc un pic.

Ei bine, acești curajoși care vor să scape de povara lor și doresc să își regasească echilibrul și fericirea, vor trece printr-un proces de schimbare mai profundă sau mai de suprafață, de durată mai lungă sau mai scurtă, cu un efort sufletesc mai mare sau mai mic.

Schimbarea poate fi de mai multe feluri dar hai să vedem vreo două exemple:

  • să presupunem că o femeie își ascunde o tristețe profundă a faptului că cineva drag ei este bolnav sau a murit și se comportă agresiv și furios cu sine, cu ceilalți și cu lumea în general. Este oare bine pentru ea? Până la un punct poate să fie, mai ales la începutul traumei, dar pe termen lung această furie exteriorizată și tristețea adânc ascunsă îi produc o mare nefericire. Și totuși, ea așa știe să traiască, nu mai vede altă soluție. Dar ar putea găsi alta.
  • hai să luăm un alt exemplu: să presupunem că un bărbat dorește să facă perfect toate sarcinile de serviciu pentru a câștiga bani, pentru a avansa în carieră, toate acestea pentru binele copiilor și soției lui. Dar pentru asta stă la serviciu de dimineața până noaptea târziu, pleacă des în delegații, lipsind astfel de la evenimentele familiei, este permanent stresat și nervos. Este oare  aceasta soluția fericirii lui și a familiei sale? Pe termen scurt ar putea fi, dar pe termen lung nu ar avea cum. Și totuși, bărbatul respectiv nu mai poate și nu mai știe cum să iasă din cercul vicios în care încet-încet a intrat, nu mai știe să mai traiscă altfel.

Oricum ar fi, fie că trebuie să se adapteze la realitate sau trebuie sa adapteze realitatea la propriile aspirații și nevoi, curajosul trebuie să iasă din zona sa de confort pe care o cunoaște cel mai bine (și care, așa cum am văzut, numai confortabilă nu e) și să se îndrepte către o zonă nouă, necunoscută dar mai potrivită pentru sine și pe care o poate face mult mai confortabilă.

Această trecere se face prin procesul de schimbare în care eu, ca psiholog și psihoterapeut, îl ajut să își identifice modul tipic de comportament, resursele cu care poate să își depașească vulnerabilitatea, să gasească soluții la propriile sale probleme și să își construiască noua viață, dar cel mai important, sunt alături de curajos atunci când îi este bine sau greu în procesul acestei schimbări.

Practic, eu sunt un coechipier pentru schimbare alături de curajoși.

De ce antrenament psihologic?

Orice comportament se rafinează în urma unor îndelungate repetări și ne menținem implicați în aceste repetări cu ajutorul unor resorturi psihologice.

Încă de la naștere tot facem anumite acțiuni – fie că sunt comportamente, fie că sunt idei și gânduri care se propagă în mintea noastră, fie că sunt emoții de intensitate mai mare sau mai mică – și modul cum ele se manifestă în prezent este rodul a mulți ani de practică.

Am devenit încet-încet experți în ceea ce privește viața noastră și asta printr-o repetiție de care uneori nici nu suntem conștienți.

Hai să luăm ca și exemplu mersul:

  • la început, bebelușul face eforturi pentru a se ridica în picioare și a-și susține corpul în poziție verticală
  • apoi începe să facă primii pași cu ajutorul părinților sau susținut de marginea patutului
  • când „își dă drumul” singur, mai curând pune câte un pas în fața celuilalt ca să nu cadă, decât că are un mers controlat
  • ulterior deprinde mersul și este așa de mândru de el încât nu se mai oprește și aleargă într-una ca și cum ar vrea să recupereze timpul pierdut până atunci
  • vine și perioada când își sincronizează bine pașii și devine un foarte bun dansator
  • și o ține într-un mers și într-o alergare până când crește și începe activitățile ce îl solicită să stea pe scaun
  • dupa mulți ani de stat, mersul nu mai reprezintă o curiozitate, o achiziție valoroasă, un progres, și copilul devenit acum adult îl consideră un lucru firesc pe care îl neglijează
  • merge din ce în ce mai puțin, devine din ce în ce mai sedentar, și când constată că s-a îngrășat, că începe să-l doară spatele, revine la mers dar constată că organismul rezistă din ce în ce mai puțin și are abilități motrice din ce în ce mai scăzute

Și iată cum un comportament aparent banal are nevoie de timp pentru a se forma, are nevoie de și mai mult timp pentru a-l stăpâni la nivel de excelență dar are nevoie și să fie antrenat permanent pentru a se păstra la nivelul dorit. Și în tot acest timp mecanisme psihice diverse sunt implicate atât spre succes, cât și pentru insucces.

Așa se formează și deprinderile bune, dar și deprinderile nocive. Partea pozitiva este că orice învăt are și dezvăț. Prin urmare, acum că știm care este procesul pentru a ne învăța sau dezvăța de comportmente, totul stă în puterea noastră să facem schimbarea pe care o dorim la noi.

Ce îmi place să fac

Interesul meu de bază este ca atât eu, cât și cei din jurul meu să avem o viață sănătoasă, cu un nivel ridicat de calitate, împlinire și fericire. Cred cu putere că aceasta depinde în mare masură de noi, dar și de calitatea vieții celor din jurul nostru, prin urmare un individ fericit face parte dintr-o societate fericită.

Cu ajutorul prihologiei am învățat diverse tehnici de antrenament psihologic cu care să pot să mă apropii de aceste obiective iar acum doresc să le împărtășesc cu cei din jur.

Meseria de psiholog este versatilă și poate fi abordată din multe perspective și eu mi-am propus sa însoțesc persoanele pe drumul lor, ajutându-le să își răspundă la următoarele întrebări:

  • de ce am o problemă?” adică să identificăm factorii cauzali care stau la baza problemei
  • „am cu ce să schimb situația?” ne ajută să identificăm resursele personale și punctele forte cu care să fie depățite problemele de viață
  • cum aș putea face să schimb situația?” ceea ce duce la facilitarea eliminării factorilor cauzali și antrenarea pentru o viață sănătoasă
  • pentru ce să fac schimbarea?” adică să găsim motivațiile personale pentru a avea o calitate a vieții mai bună

După cum poate fi observat, demersul psihologic este de colaborare, iar implicarea individuală a clientului este atât o nevoie de bază, cât și un obiectiv final.

Acestea vor fi realizate prin procese de evaluare și consiliere psihologică, prin psihoterapie, coaching, dezvoltare personală, training, oferite atât individual, cât și în grup.

Pentru persoanele dornice să trăiască o viață sănătoasă la nivel fizic, psihic și social, care doresc să se antreneze pentru starea de bine, am disponibilitatea să interactionez direct in Bucuresti sau on-line pentru lucrul la distanță.

Pentru a stabili o întâlnire, răspund cu deschidere la urmatoarele date de contact: email contact@monalisatudor.ro sau la telefon 0724420279.